Cu toată drăgălăşenia şi puseurile de diplomaţie care se mai iscă în mine, acu’ ceva vreme le-am zis românilor din Italia să lase politica baltă dacă s-au dus în Peninsulă cu alt motiv. Uite link aici ca să nu par viteaz după război.
Acum că s-a încheiat primul tur al alegerilor şi nu a ieşit la iveală niciun câştigător, nici măcar într-un sătuc uitat de lume, pot să mai zic câteva chestii care-mi zornăie în cap. De fapt sunt întrebări la care-mi răspund în fel şi chip.
De ce suntem dom’le proşti? Nu mai proşti ca alţii, dar de ce sub acea limită care oripilează? Avem candidaţi care au luat zero voturi. Nu unul, ba vreo 10. Bine, ăştia să zicem că s-au deşteptat după ce şi-au depus candidatura şi în duminca votului au fost la grătar.
Dar avem candidaţi cu 1, 3, 5 sau 9 voturi! Nu ştiu cum să vă spun, dar cu un singur vot avem doi. Ironia e că pe unu’ îl cheamă Băsescu. Adică nici nevasta/amanta/alte rude de primul grad nu te votează? Hai să vă explic în mare ce cred eu că e în capul lor. În multe primării italiene diferenţa o face o mână de voturi, uneori câteva zeci.
Exemplu; potenţialul primar Primarossi din Qualsiasi Città îşi calculează voturile. După ce trece în revistă Prefectura şi Casa de Fete, vede de unde şi ce mai scoate. Voturile nu sunt doar directe, ci se cumulează şi cele care vin pe “listele” care îl susţin. Primii pe listele respective iau sau nu loc la masa Consiliului Local, în funţie de rezultat. Dacă lista nu bagă niciun candidat în consiliu, asta e, dar voturile de pe listă rămân în contul primarului.
Primarossi găseşte zece Fraierossi sau Fraierescu (după caz) şi le spune că potenţialul lor şi a celor ca ei este enorm. În cazul lui Fraierescu nici nu minte, dar IQ-ul acestuia trebuie să fie invers proporţional cu cel al potenţialului comunităţii, că altfel nu-şi dă seama că acesta nu poate fi controlat.
Fraierescu se lasă îmbătat cu apă rece şi se bagă pe listă. O să întrebaţi că ce are de pierdut? Are, că dacă nu eşti cetăţean italian trebuie să ceri personal nişte acte din România şi nu trebuie să vă spun cum e s-o superi pe Românica, cu aşa stupizenii.
Cum conaţionalul e docil de fel cu italianul, puteţi să vă închipuiţi pe câţi dintre cei vreo 60 de candidaţi români i-a scos pasiunea politica din casă. Unii s-au înscris aşa, să facă o plăcere cuiva. Scuza e excelentă şi dă bine de tot; “Italienii m-au rugat, eu nu am vrut”. Că ajunge după să se certe cu cel căruia nu-i duce nici voturi de-o minoritate de consiliu de scară de bloc, e altceva.
Apoi îmi mai zornăie una. Fraţilor (altă categorie), cât de greu e să vă daţi seama că sunteţi ageamii în ale politicii când chiar staţi pe lângă politicieni?
Când aţi fost ultima dată la un curs de oratorie, dicţie sau când v-a spus cineva (în afară de mama) că aveţi o foarte mare putere de convingere?
Pentru că pe unii deja i-a bătut Mama Natură şi acum şi curva asta de politică, o să fiu cât pot de blând în cele ce vin. 
Dar dragii mei “politicieni”, că nu aveţi prieteni să vă voteze pot să pricep. Sunteţi neînţeleşi. Dar nici să vă spună că sunteţi certaţi la cuţite cu limba română nu aveţi? Am văzut în campania asta electorală scris “votul v-a merge” de două ori la rând în acelaşi text (vezi captură). Nu e singurul exemplu, am văzut de mai multe ori şi la mai mulţi candidaţi, greşeli care l-ar face să roşească şi pe Vanghelie.
Sau oameni care-şi fac campanie electorală exclusiv pe Facebook ori pe bloguri. Sau se limitează la a tipări o mie de flyere. Nu tu campanie media, identificarea publicului, a subiecţilor media, nu tu plan de campanie, racolare de voluntari, centru de campanie. Nimic, totul lăsat în voia amatorismului cel mai crud. O să spuneţi că cer mult? Aşa e. Dar uitaţi-vă cum fac campanie cei care trec mia de voturi. Adică cei care contează. Aaa, ei au bani. Exact asta vroiam să spun!
Ultima care mă bâzâie e aia cu “de ce suntem dom’le ghinionişti”? Sună a resemnare ieftină, dar puţinii dintre candidaţii care au reuşit să-şi convingă mai mult decât contactele din agenda telefonului să-i voteze s-au oprit la o mână de voturi de consiliu. Adică acei candidaţi care pentru mine nu se pliază pe ce am scris mai sus. Un tânăr din Riano (8.000 de locuitori) a candidat pe lista patidului lui Berlusconi. Bine, cine l-a pus, dar dacă asta e convingerea lui, o respectăm. Lista lui, pentru o diferenţă de 58 de voturi s-a clasat a doua în oraş. Adică va băga în Consiliu doi oameni în timp ce prima listă bagă opt. El era al treilea pe lista lui.
La Bologna o campanie făcută cu cap ne aducea un român în consiliul celui de-al şaptelea oraş ca mărime din Italia. Trebuiau 256 de voturi de la 6.000 de români sau 380.000 de italieni. Tânăra noastră de acolo a strâns 28 (douăzecişiopt).
Acum aştept turul doi de scrutin. Acolo unde se organizează, candidatul primar învingător trage după el părţi mai mari din listele care l-au susţinut. Poate nu ne facem de râsul râsului şi ne salvează cineva onoarea. Sau dacă nu acum, la următoarele alegeri.
Tag-uri: alegeri, candidati romani, esec, Italia
